Prima pagină > comunicat de presă > În atenţia Domnului Adrian Năstase, Prim-ministru al României

În atenţia Domnului Adrian Năstase, Prim-ministru al României

12 octombrie 2004

În atenţia Domnului Adrian Năstase,
Prim-ministru al României

Ne adresăm Dumneavoastră cu rugămintea de a interveni, ca factor de decizie, în soluţionarea revendicărilor studenţilor şi elevilor etnici români din afara graniţelor aflaţi la studii în România, probleme care au fost semnalate în ultimii trei ani şi care s-au amplificat odată cu elaborarea hotărârii de Guvern nr.1030 din anul curent. În acest sens, considerăm importantă aducerea la cunoştinţă a următoarelor nereguli depistate la nivel local şi discutate la nivel naţional de către Consiliul Naţional al Studenţilor Români de Pretutindeni, întrunit la Bucureşti în perioada 9-11 octombrie 2004.

Vrem să vă informăm că majoritatea din cei circa 18 mii etnici români din afara graniţelor aflaţi la studii în România nu-şi pot permite să achite suma necesară eliberării permisului de şedere de tip nou produs în Germania. Mulţi dintre aceşti studenţi, dacă nu majoritatea, sunt originari din Republica Moldova şi Ucraina, ţări cu un alt tip de realitate postcomunistă, cu un alt nivel de trai, în care venitul mediu lunar pe familie foarte rar depăşeşte cifra de $ 50. În alte cazuri unul sau chiar ambii părinţi sunt şomeri şi aceste familii pur şi simplu supravieţuiesc. Nu trebuie să uităm de scopul venirii acestor tineri la studii – accesul la studii de calitate în limba maternă, de care nu pot beneficia la ei acasă.

Reprezentanţii studenţilor basarabeni şi bucovineni din toate centrele universitare din România solicită soluţionarea urgentă a următoarelor revendicări:

I. Problema vizelor

  1. Anularea taxei de 3.942.500 Lei (taxa pentru noul permis de şedere temporară în România) pentru toţi rezidenţii etnici români din afara graniţelor veniţi la studii în România cât şi restituirea acesteia pentru cei care deja au achitat-o.
  2. Anularea taxei consulare de $ 60 pentru etnicii români nebursieri de la instituţile de învăţământ de stat şi privat.
  3. Simplificarea procedurii de obţinere a certificatului de etnic român prin descentralizare. Departamentele de relaţii internaţionale ale universităţilor (pentru studenţi) şi inspectoratele şcolare judeţene (pentru elevi) să poată elibera astfel de certificate.
  4. Reînfiinţarea ghişeelor speciale pentru eliberarea vizelor de şedere temporară pentru elevi şi studenţi în marile centre universitare precum Bucureşti, Cluj, Iaşi.

II. Problema burselor

  1. Stabilirea cuantumului burselor în raport cu coşul minim de consum curent din România pentru liceeni, studenţi, masteranzi.
  2. Stabilirea cuantumului burselor pentru doctoranzi şi rezidenţiat conform prevederilor legale româneşti pentru studiile doctorale şi de rezidenţiat din România.

Revendicări ulterioare

III. Problema angajărilor

  1. Simplificarea procedurilor de obţinere a dreptului de muncă pe teritoriul României pentru studenţii etnici români veniţi la studii în România.
  2. Scutirea de la plata taxei de obţinere a permisului de muncă ($ 200) pentru categoriile sus menţionate.

IV. Problema cetăţeniei

1. Facilitarea obţinerii cetăţeniei române pentru studenţii etnici români din afara graniţelor, veniţi la studii în România prin:

  • reducerea termenului de procesare a dosarelor de la trei ani şi şase luni la maximum un an;
  • eliminarea condiţiei de a certifica şederea în România (minim 48 de luni) la depunerea dosarelori pentru redobândirea cetăţeniei române pentru etnicii români rezidenţi în România

Organizaţiile membre ale Consiliului Naţional al Studenţilor Români de Pretutindeni, întrunit la Bucureşti în perioada 9-11 octombrie 2004:

Grupul de Iniţiativă Basarabeană – Cluj-Napoca,
Asociatia Culturală Basarabia-Bucovina – Cluj-Napoca,
Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni „Ştefan cel Mare şi Sfânt” – Galaţi,
Liga Studenţilor şi Elevilor Români din Basarabia şi Bucovina – Suceava,
Organizaţia Studenţilor Basarabeni – Timişoara,
Organizaţia Studenţilor Români de Pretutindeni – Timişoara,
Liga Tinerilor Români de Pretutindeni – Bucureşti,
Grupul de Atitudine Civică – Bucureşti,
Asociaţia Hyde Park – Bucureşti.

Rugăm să examinaţi prezentele revendicări în regim de urgenţă şi să fie aplicate începând cu 1 octombrie 2004.

Asociaţia Hyde Park

Categorii:comunicat de presă Etichete:
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: