Prima pagină > apariţii HP în presă > Hyde Park, ameninţă cu proteste stradale dacă nu vor luate măsuri în privinţa situaţiei din transportul public.

Hyde Park, ameninţă cu proteste stradale dacă nu vor luate măsuri în privinţa situaţiei din transportul public.

Vocea BasarabieiAsociaţia Civică Hyde Park, îşi anunţă îngrijorarea pentru situaţia cronică insuportabilă din transportul public municipal, mai ales pe rutele de microbuze, şi avertizează autorităţile publice, că dacă nu se întreprind măsuri, reprezentanţii asociaţiei vor organiza proteste stradale. Asociaţia au pichetat în această dimineaţă, de 7 iulie, sediul Primăriei Chişinău. În acest sesn, Veaceslav Ţărnă, şeful Direcţiei municipale transport public şi căi de comunicaţie din cadrul Primăriei Chişinău a spus că cei care încălcă regulamentul, sunt traşi la răspundere.

Reprezentanţii Asociaţiei Civice Hyde Park, s-au adunat azi dimineaţă, în faţa Primăriei, în jurul orei 09.00 şi au pichetat instituţia, mai bine de o oră, timp în care şi-au manifestat nemulţumirea faţă de situaţia creată în transportul public municipal, lipsa de implicare a funcţionarilor municipali, plătiţi din banii publici, ca să aibă grija confortului şi siguranţei cetăţeanilor-călători.

Reprezentanţii asociaţiei mai spus că ultimele regulamente elaborate de Primăria Chişinău, ar trebuie să fie însoţite în mod obligatoriu şi de măsuri practice de aplicare, de impunere a regulilor.

Anatol a pichetat sediul Pirmăriei, cântând la tobe, acesta spune că gălăgia pe care a făcut-o cu tobele, este aceiaşi gălăgie, pe care o fac şoferii în microbuze, când ascultă muzică.

În acest sens, Veaceslav Ţărnă, şeful Direcţiei municipale transport public şi căi de comunicaţie din cadrul Primăriei Chişinău, a spus că pentru astfel de încălcări, responsabilii rute, sunt traşi la răspundere.

Hyde Park, au anunţat astăzi, că vine în ajutorul Primăriei, cu un grup de voluntari, care să participle la raiduri împreună cu funcţionarii Primăriei, ca martori şi observatori, pentru câteva incursiuni prin oraş, pentru a vedea cu se respect regulamentul cu privire la transportul public municipal.

Sursa: Radio Vocea Basarabiei

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: