Prima pagină > declarații > Hyde Park își exprimă îngrijorarea față de reabilitarea unui lider legionar de către demnitari de stat din Republica Moldova

Hyde Park își exprimă îngrijorarea față de reabilitarea unui lider legionar de către demnitari de stat din Republica Moldova

Joi a avut loc ceremonia de inaugurare a bustului lui Valeriu Gafencu, lider legionar, condamnat la 25 de ani de închisoare, mort din cauza condițiilor de detenție după 11 ani de temniță.
Controversatul personaj este prezentat drept martir și militant anti-comunist, dar nu se vorbește despre faptul că a fost lider legionar, o mișcare extremistă de tip fascist sau nazist, populară în România interbelică.
Anul trecut i-a fost dezvelit bustul în curtea unei biserici de la Chișinău, dar acum e afișat un alt monument chiar în spațiul public din centrul raional Sîngerei. La ceremonie au participat conducerea raionului și primarul orașului.

Acest fapt este inadmisibil, avînd în vedere că ideologia legionară a generat abuzuri în perioada interbelică la adresa evreilor și a celor de alte etnii/confesiuni, apoi a degenerat în deportări, crime și chiar masacre pe criterii etnice/religioase împotriva romilor și a evreilor. Astfel de abuzuri au avut loc și în fostul județ Bălți, unde activa tînărul Gafencu, și în Iași, unde a ajuns ca student înainte să fie arestat. Chiar dacă nu a participat personal la omoruri și devastări, Gafencu nu s-a dezis niciodată de ideologia rasistă și extremistă legionară, iar suferințele lui din închisori nu-l reabilitează astfel ca să merite busturi și omagii de la reprezentanți ai statului.

Suntem nedumeriți că la ceremonie nu doar au asistat polițiști pentru asigurarea ordinii publice, ci chiar au participat la depunerea de flori, și cei doi angajați MAI au prezentat onoruri militare în fața bustului controversat.

Cerem conducerii statului, Guvernului, MAI și altor organe abilitate să verifice legalitatea acelui eveniment (cu cîteva zeci de participanți, inclusiv copii, mare parte fără măști de protecție), și a monumentului de for public instalat la Sîngerei. Credem că este obligatorie precizarea printr-o inscripție la vedere că Valeriu Gafencu a promovat o ideologie rasistă, nedemocratică, inumană.

ACI Hyde Park este un grup civic neformal care promovează drepturile omului.

Categorii:declarații
  1. 03/10/2021 la 10:09

    A republicat asta pe Curaj.TV – media alternativă și a comentat:

    ACI Hyde Park ia atitudine. MAI și /PAS/ ar trebui să se delimiteze

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: